Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni desfăşurate în zona de competenţă, 9.400 pachete cu ţigări, care urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă. Marfa în valoare de 110.000 lei a fost confiscată, iar un cetățean român este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Luni, 19 octombrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău s-a declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității de frontieră Câmpulung la Tisa, județul Maramureș, un autoturism care se deplasa în viteză de la malul râului Tisa spre interiorul țării.
S-a acționat pentru oprirea autoturismului în cauză, însă la observarea patrulei poliției de frontieră șoferul a abandonat mașina și a încercat să fugă.
Polițiștii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce, însă bărbatul nu s-a oprit, fapt pentru care s-au tras două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
În urma acțiunii, s-a reușit reținerea cetățeanului român F.P., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș, iar în interiorul autoturismului s-au descoperit nouă colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.
Drept urmare, s-a luat măsura conducerii autoturismului cu țigări împreună cu șoferul la sediul instituției, unde, în urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 8.400 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 98.300 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 10.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării verificărilor.
În cauză, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, județul Suceava, pe timpul unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, au descoperit la aproximativ 600 de metri față de linia de frontieră, pe direcția localității Lupcina, județul Suceava, două colete cu țigări din contrabandă.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului, iar coletele cu țigări au fost transportate la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1.000 pachete țigări de proveniență ucraineană.
Ţigările, în valoare de peste 11.700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în vederea depistării și reținerii persoanelor implicate în activitatea infracțională.