La Vişeu de Sus azi noapte la ora 01.22, în cadrul unei acţiuni de supraveghere a traficului rutier pe D.N.18, poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism care circula pe strada 22 Decembrie din oraş. Conducătorul auto a ignorat semnalele poliţiştilor şi a accelerat spre Vişeu de Jos. Poliţiştii l-au urmărit pe o distanţă de aproximativ 2 km şi au reuşit să-l oprească pe strada Măcrişului.
La volan se afla un bărbat care a refuzat să prezinte documentele de identitate şi să colaboreze cu poliţia pentru a i se putea stabili identitatea. El a fost imobilizat şi condus la sediul poliţiei, unde s-a stabilit că este vorba despre un tânăr de 30 de ani, din Borşa. Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii au vrut să-l testeze cu aparatul etilotest dar acesta a refuzat atât testarea cât şi recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele lui a fost întocmit dosar penal.