Poșta Română a început astăzi procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor, iar procesul va dura până la finele lunii, în data de 30 august.
”Menționăm faptul că este important ca beneficiarii să fie prezenți la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri. În următoarele două săptămâni, factorii poștali vor distribui toate cele aproximativ 𝟒,𝟔 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 de documente, cu o medie de 𝟓𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 de plicuri înmânate zilnic.
Vă reamintim că în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul în care este vizitat de factorul poștal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceștia nu sunt acasă, atunci beneficiarul poate ridica ulterior personal documentul de la oficiul poștal la care este arondat”, precizează Compania Națională ”Poșta Română”, într-un comunicat de presă.
Ana-Maria Hojda