A murit actorul Ștefan Sileanu, cel care l-a interpretat pe Vlad Țepeș. Actorul avea 80 de ani și a suferit un infarct.
Potrivit Radio România, actorul Ștefan Sileanu s-a stins sâmbătă, după ce a suferit un infarct, a declarat fiica sa, Ana Sileanu.
Ștefan Sileanu s-a născut la Cislău (Buzău) în 15 noiembrie 1939. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1965), după ce a renunţat la cei doi ani de studiu la Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu”.
A fost actor la Teatrul Naţional din Târgu Mureş şi la Teatrul Nottara din Bucureşti, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1994.
Pasionat de pictură, un artist desăvârşit, Ştefan Sileanu spunea despre sine: „Nu sunt credincios, un habotnic, dar cred foarte tare în frumuseţea vieţii, încerc să exprim treaba asta în pictură şi în relaţiile pe care le am cu oamenii. Am cunoscut oameni extrem de valoroşi, aşa cum spuneţi, şi de câte ori deschid o expoziţie îi pomenesc pentru că au însemnat enorm pentru mine. Într-o ordine aleatorie aş zice Florin Niculiu, un pictor excepţional, Corneliu Baba, pe care l-am cunoscut şi care m-a ajutat enorm în tinereţe, Ţuculescu, la care am şi locuit trei ani şi care m-a îndrumat şi m-a făcut să iubesc muzica. Pe urmă Alexandru Moscu, care era directorul Muzeului Aman şi crease în jurul lui un cerc de cultură, era o gazdă extraordinară şi se adunau oameni de cultură, pictori, muzicieni”, scrie AaRC.