Durere fără margini în familia lui Ionuț, tânărul de 31 de ani din Cernavodă care a ajuns la Spitalul Județean Constanța după o durere insuportabilă de măsea. După aproape două luni în care a stat în comă, Ionuț s-a stins din viață ieri dimineață, pe patul de spital. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare de familie și prieteni, scrie publicația locală Dobrogea TV.
Ionuț s-a întors din străinătate pentru a-și trata durerea de măsea
Ionuț se afla la muncă în străinătate atunci când a acuzat dureri de măsea și s-a întors în țară pentru a rezolva problema. Tânărul a mers la spitalul din Cernavodă, iar de acolo medicii l-au trimis la Spitalul Județean Constanța.
La momentul internării la UPU, în data de 21 ianuarie, Ionuț se afla la stare gravă. Infecția i-a coborât în gât și torace și i-a afectat până și creierul. Tânărul a fost supus imediat unei intervenții chirurgicale, iar medicii au făcut tot posibilul să-i salveze viața.
De atunci, el a fost supus la șase operații la gât și la plămâni, iar acum se afla internat la Secția de Terapie Intensivă, în comă indusă, intubat și ventilat mecanic.
În momentele în care Ionuț era internat la Terapie Intensivă, familia acuza medicii de starea gravă a băiatului. O rudă a afirmat, într-o postare pe o reţea de socializare, că de la o durere de măsea acesta a ajuns „o legumă”.
„Cu o durere de măsea a ajuns o legumă, îți doresc sănătate, văru’, și să fii puternic. Noi îți suntem alături și cu gândul și cu sufletul, ne rugăm la Dumnezeu să fii puternic cu puținele tale puteri Călărău Ionuț Marian, 31 ani și 6 operați în nici 23 de zile și în comă indusă de 2 luni!!!”, a scris verișoara lui Ionuț, potrivit sursei citate.
„Am aflat că e la Terapie Intensivă. După patru zile, l-am văzut. Sunt șase operații. Patru la plămâni și de două ori la gât. Doctorii spun că s-a extins infecția. Acum, starea lui este foarte gravă”, susține Mirela Călărău, mama tânărului, într-o declarație pentru Antena3. „A fost legat de mâni, să nu se scoale să facă rău. Arată într-un hal…”, susține și tatăl băiatului.