Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu „unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii”. Avea doar 65 de ani. „Prin dispariţia lui Ioan Es. Pop, poezia română suferă o ireparabilă pierdere”, a transmis Uniunea Scriitorilor.
Ioan Es. Pop s-a născut la Vărai, judeţul Maramureş, la 27 iunie 1958. A absolvit în 1993 Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura română – limba şi literatura engleză a Universităţii din Baia Mare. Ca student a activat în cenaclul „Nord” al revistei studenţeşti omonime, fiind, între 1981 – 1983, şi redactorul-şef al acestei publicaţii.
Din 1987 a participat la şedinţele cenaclului „Universitas” din Bucureşti, condus de criticul şi profesorul Mircea Martin. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1994. A fost editor-şef al „Ziarului de duminică”, supliment al „Ziarului financiar”, şi editor senior al revistei „Descoperă”.
Ioan Es Pop a debutat editorial cu volumul „Ieudul fără ieşire” în 1994. A publicat apoi volumele „Porcec”, 1996, „Pantelimon 113 bis”, „Podul, antologie”, 2000, „Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer”, antologie bilingvă, 2002, „Petrecere de pietoni”, 2003, „Confort 2 îmbunătăţit” (împreună cu Lucian Vasilescu), 2004, „Lumile livide/ The Livid Worlds”, antologie bilingvă, 2004, „No Exit”, antologie, 2007, „Unelte de dormit”, 2011, „Arta fricii”, 2016.
Poezia lui a fost tradusă în mai multe limbi europene şi asiatice.
Premii:
Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994) Premiul Primăriei municipiului Bucureşti pentru cel mai bun volum (1996)
Premiu acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor (1996)
Premiul Academiei Române pentru poezie (1999)
Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1999)
Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2003) Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, 2004.