Lumea literară românească este în doliu după vestea tragică a trecerii în neființă a celui pe care criticii îl numeau „cel mai important critic și istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial” – Nicolae Manolescu. La vârsta de 85 de ani, Manolescu a părăsit această lume în urma unui stop cardiac, lăsând în urmă un gol imens în cultura și înțelegerea literaturii române.
Anunțul trist al dispariției sale a fost făcut de criticul literar Mircea Mihăieș, pe rețelele de socializare.
Nicolae Manolescu a fost internat vineri la Spitalul Elias din Capitală, iar sâmbătă a decedat.
„Academicianul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor şi personalitate marcantă a culturii române, s-a stins din viaţă în după-amiaza zilei de 23 martie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, în urma complicaţiilor severe cardiace şi pulmonare survenite pe fondul unor suferinţe cronice preexistente”, anunță Biroul de presă al Spitalului Elias.
Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan a fost un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române. A activat și ca politician după Revoluția din 1989. Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România (pentru al doilea mandat). Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii.
Decesul lui Nicolae Manolescu marchează o altă pierdere majoră pentru literatura română într-un interval scurt de timp, venind la doar 27 de zile după moartea bunului său prieten, criticul literar Alex Ștefănescu.
În aceste momente dificile, gândurile noastre sunt alături de familia și prietenii săi, iar memoria sa va rămâne vie în inimile tuturor celor care au avut privilegiul să-l cunoască și să-l aprecieze. Dumnezeu să-l odihnească în pace!