Premierul Ludovic Orban a numit, printr-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial, un nou președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Premierul l-a numit în această funcție pe directorul adjunct al ORNISS, Laurențiu Baranga, al cărui CV public începe la vârsta de 32 de ani, când a absolvit bacalaureatul la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București, însă apoi a acumulat numeroase titluri și diplome, inclusiv doctor al Universității Valahia din Târgoviște și cursant la Colegiul Național de Apărare, ARACIS, Colegiul Național de Afaceri Interne.
Hotărârea de numire a lui Baranga șef la combaterea spălării banilor a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.
Născut în septembrie 1967, Baranga nu a trecut în CV-ul său niciun loc unde să fi lucrat până în anul 2008, când avea deja 41 de ani.
De altfel, Laurențiu Baranga a absolvit liceul la vârsta de 32 de ani, în anul 1999, la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București. Până în acest an, acesta nu a trecut nimic în CV despre activitatea sa profesională.
După încă 9 ani, Baranga a absolvit Facultatea de Management la Universitatea Ecologică, iar în anul 2011 obține titlul de Doctor în management la Universitatea Valahia, unde este, din 2012, conferențiar universitar la Facultatea de Științe și Inginerie din Alexandria.
Laurențiu Baranga a candidat în 2012 din partea Forţei Civice la Senat în Vâlcea.
Grigore Ciascai