„Cu regret şi durere în suflet, dar şi cu multă nădejde în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, anunțăm că în dimineaţa zilei de 11 martie 2023, Preasfinția Sa Alexandru MESIAN, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, s-a stins lin din viață la vârsta de 86 de ani, la Spitalul Municipal din Lugoj.”- s-a arătat în informarea Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj
Starea sănătății Preasfinției Sale s-a deteriorat progresiv în ultimele luni. În seara zilei de 4 martie a fost internat de urgență cu insuficiență respiratorie acută la Lugoj, Preasfinția Sa fiind diagnosticat cu multiple patologii.
Preasfinția Sa Alexandru și-a împlinit misiunea slujindu-L pe Dumnezeu şi poporul care i-a fost încredințat, timp de 58 ani ca preot și 29 de ani ca episcop, încheindu-și viața așa cum ne rugăm la Dumnezeiasca Liturghie: „sfârșit creștinesc, fără pătimire”.
Întregul cler eparhial, călugării, călugărițele și poporul credincios al îndoliatei Eparhii de Lugoj, înalţă rugăciuni pentru odihna sufletului său în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Date biografice:
Episcopul Alexandru Mesian s-a născut la data de 22 ianuarie 1937, în comuna Ferneziu, județul Maramureș, fiind al cincilea copil din cei opt copii ai familiei. Cursurile școlii elementare le-a urmat în localitatea natală, mai apoi devenind absolvent al Liceului Teoretic „Gheorghe Șincai” din Baia Mare.
În perioada 1960-1965 a urmat studiile teologice în clandestinitate, iar la 8 mai 1965 a fost hirotonit preot de către Episcopul Ioan Dragomir, episcop greco-catolic de Maramureș
Între anii 1965-1990, în aceleași condiții de clandestinitate, s-a ocupat de catehizarea și asistența spirituală a celor care doreau acest lucru și care nu au vrut să rupă legăturile lor cu Biserica Catolică, în pofida persecuției și a interdicțiilor la care erau supuși; acestea le făcea atât în Baia Mare cât și în alte localități de pe teritoriul Eparhiei de Maramureș. O altă preocupare pastorală în aceeași perioadă a fost formarea tinerilor preoți. În această perioadă a făcut pastorație atât în zona sa natală cât și în satele din Maramureșul istoric și Țara Oașului, în vremea în care credința greco-catolică era mărturisită în ascuns.
Vom reveni cu detalii legate de slujba înmormântării.
Veșnica lui pomenire din neam în neam! Amin.