Cu 33 de consilieri județeni prezenți din totalul de 35 de aleși în Consiliul Județean Maramureș, ședința ordinară a lunii septembrie 2018 a adus noi proiecte de hotărâre votate în plen. Înainte de debutul ședinței, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a reiterat necesitatea prezentării la vot pentru ca referendumul de modificare a Constituției, inițiat de Coaliția pentru Familie, să fie validat.
”Suntem interesați ca acest referendum să fie o reușită, dat fiind faptul că, atât de mulți români au susținut modificarea articolului care prevede ca instituția căsătoriei să fie realizată între un bărbat și o femeie. Cu aproximativ două săptămâni în urmă, Consiliul Județean Maramureș a fost prima instituție publică din România care a pus la dispoziția Coaliției pentru Familie o sală pentru organizarea unei mese rotunde pe această temă. La întâlnire au participat atât reprezentanți ai autorităților locale, cât și asociații civice și instituții descentralizate care susțin această modificare și au înțeles importanța demersului”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Cuvântul a fost luat ulterior de preotul consilier Milan Bălan, reprezentant al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, care a făcut un apel la unitate și prezentare la vot, subliniind faptul că referendumul este o inițiativă a societății civile la care s-au afiliat toate bisericile creștine din România. ”Votul nu va fi unul politic, iar atribuirea referendumului unui partid sau altul ar fi o greșeală. Facem un apel către toți creștinii să se prezinte în număr cât mai mare la urne, pentru a respecta cuvântul din Biblie”, a precizat preotul Milan Bălan.
Un alt aspect prezentat de președintele Gabriel Zetea a fost faptul că, instituția pe care o reprezintă și Aeroportul Internațional Maramureș au făcut un nou pas uriaș înspre atingerea obiectivelor asumate în fața maramureșenilor în 2016. La numai două săptămâni după reluarea curselor de pe Aeroport, de către TAROM, un turoperator important a anunțat că va introduce curse turistice către Antalya, pe întreaga perioadă a verii 2019. ”Purtăm discuții și cu operatorii low-cost pentru transportul de persoane și, concomitent, alături de UACE, continuăm investiția de lângă Aeroport, respectiv o hală de zeci de mii de metri pătrați unde se vor desfășura foarte multe operațiuni economice”, a declarat Gabriel Zetea.
A urmat, apoi, o informare făcută de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, care a vorbit despre trei evenimente extrem de importante la care Consiliul Județean Maramureș fost partener. Prima referire a fost la Academia de Vară ARE, desfășurată la începutul lunii august 2018, arătând că a fost al doilea an în care județul nostru, care este membru al Academiei Regiunilor Europene, a fost gazdă a Școlii de Vară ARE.
”A fost o activitate serioasă și Maramureșul s-a remarcat într-un mod exemplar, printr-o organizare de excepție, iar obiectivele asumate au fost atinse și chiar depășite”, a subliniat vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș. O altă acțiune prezentată a fost ”Reuniunea Satelor”, eveniment finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, unde au fost înscriși pe liste 800 de participanți. Toate reprezentațiile artistice au fost live, iar mâncarea maramureșeană a fost gătită pe loc pentru toți cei prezenți, a arătat vicepreședintele Consiliului Județean. Al treilea eveniment desfășurat recent a fost prezența unei delegații a instituției județene și a Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania” la Centenar Fest, în Chișinău, unde au fost prezenți aproximativ 30.000 de oameni care au vibrat la unison.