Accesul mașinilor în satul Viscri va fi interzis de luni. Pentru turiști a fost amenajată o parcare la intrarea în localitate, iar de acolo pot explora satul la pas ori cu căruța.
Doar localnicii și turiștii care își parchează mașinile în curțile pensiunilor vor mai putea intra pe strada principală. Decizia a fost votată în Consiliul Local din Bunești, comuna din care face parte Viscri.
Scopul este acela de a proteja mica localitate înscrisă în patrimoniul UNESCO, unde regele Charles al III-lea are o proprietate.
Asocierea satului cu numele monarhului britanic a atras foarte mulți turiști. Anul trecut, Viscri a fost vizitat de peste 14 mii de oameni veniți din toate colțurile lumii.