Vezi VIDEO
Un grav accident de circulatie a avut loc azi, 5 aprilie, la orele diminetii, in Baia Mare, dupa ce un autoturism a fost scapat de sub control si a intrat direct in cala cu bagaje a unui autocar in care se aflau circa 20 de calatori, aflat pe peron la Autogara Baia Mare. Soferul autoturismului, marca Opel, a zburat efectiv de pe sosea, in timp ce rula cu viteza excesiva pe bulevardul Traian, a sarit peste scuarul din fata autogarii, precum si peste zona de protectie pentru pasageri si a sfarsit prin a se infige in cala pentru bagaje a autocarului aflat la prima linie de plecare si care mai avea 5 minute pana sa plece spre Cluj-Napoca.
Soferul din Opel, un tanar de aproximativ 25 de ani aflat sub influenta bauturilor alcoolice, cobora pe bulevardul Traian cu viteza foarte mare. In curba la dreapta pe care ar fi trebuit sa o ia ca sa intre pe bulevardul Decebal, conducatorul nu a mai putut sa isi stapaneasca masina si a zburat peste giratoriul din zona, precum si peste gardul de protectie din fata de la Autogara Baia Mare.
Impactul a fost atat de violent, incat autoturismul a patruns pe peron si a intrat intr-un autocar de trei stele al societatii Azur Baia Mare, aflat la linia 1. In autocar erau circa 20 de pasageri, precum si soferul, care mai aveau 5 minute pana la plecarea spre Cluj-Napoca. Opel-ul a lovit partea laterala a autocarului si a intrat pe jumatate in cala cu bagaje, iar izbitura a fost atat de puternica incat toate geamurile de pe partea in care s-a produs impactul s-au spart.
Soferul de pe autocar, Ion Pintilie, a spus ca a auzit o bubuitura puternca si a simtit cu vehiculul se zguduie, iar geamurile incep sa pocneasca. “Urma sa pornim in cursa, cand am auzit o bubuitura puternica in partea stanga. Pasagerii erau toti in masina si s-au speriat, pentru ca imactul s-a resimtit foarte tare”, a spus soferul. El a aratat ca inainte cu cateva secunde sa aiba loc impactul s-a gandit sa mearga sa inchida cala, dar ca pur si simplu a ezitat, ceea ce i-a salvat viata.
O pasagera, care deja isi ocupase locul pe scaun, a vazut cum s-a petrecut accidentul, pentru ca tocmai se uita pe geam in momentul in care soferul autoturismului a pierdut controlul volanului. Aceasta a spus ca masina avea viteza foarte mare si ca efectiv a zburat peste un sens giratoriu, a distrus un gard de la zona de protectie din autogara si a lovit direct autocarul in partea laterala, oprindu-se in cala de bagaje.
“Masina praf s-o facut. Era ca in filme. Am strigat, pentru ca s-a miscat tare autobuzul. Geamurile de pe partea mea s-au spart toate. Am vazut un praf negru si m-am speriat foarte tare”, a spus femeia, care a declarat ca pasagerii ceilalti au inceput si ei sa strige, temandu-se ca autocarul sa nu se rastoarne.
La fata locului au intervenit medicii de la Serviciul Judetean de Ambulanta si echipajul de descarcerare de la ISU Maramures, precum si politisti.
Soferul din autoturism a fost scos cu greutate dintre fiarele contorsionate, pentru ca masina s-a infipt efectiv in cala de bagaje si a trebuit intai scoasa de acolo. Plutonier Petre Chira de la ISU Maramures a spus ca interventia a fost dificila. Tanarul a fost scos dintre fiare si transportat in coma la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare, fiind cuplat direct la aparate pentru mentinerea sa in viata.
Medicul Iustin Ghenadie de la Serviciul Judetean de Ambulanta Baia Mare a declarat ca pacientul u era constient in momentul in care a fost descarcerat, astfel incat a fost pus sub aparate si dus direct la Urgenta Spitalului Judetean, unde a fost internat in sectia de Terapie Intensiva.
Din fericire, niciun pasager din autocar nu a fost ranit, insa cu totii s-au speriat ingrozitor. Pasagerii nu au mai putut pleca la Cluj-Napoca, pentru ca Azur nu a avut niciun autocar disponibil, astfel incat pasagerilor li s-au returnat banii platiti pe bilete. Nemultumirea a fost mai putin vizibila, pentru ca oamenii au fost mai preocupati sa se puna in siguranta.
Politistii care au sosit la locul accidentului au aratat ca soferul autoturismului mirosea a alcool si ca circula cu viteza excesiva. Agentul Andrei Bonte de la SPR Maramures a declarat ca accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive. ”Soferul unui Opel a trecut pe contrasens, a ajuns pe partea pietonala, si s-a izbit de un autocar parcat la peronul autogarii, iar in urma impactului a rezultat vatamarea corporala grava a conducatorului”, a spus el, aratand ca ancheta va continua.
Sursa: Vasile Dale