Vezi VIDEO
In dupa amiaza de 20 noiembrie 2008, in jurul orei 15.00, o tanara care traversa strada George Cosbuc din Baia Mare pe trecerea de pietoni care leaga parcarea magazinului Kaufland de curtea spitalului judetean a fost lovita si accidentata de un autoturism marca Renault. Martorii spun ca Alina, agajata a spitalului pe postul de asistenta sau infirmiera, a cazut in urma loviturii pe asfalt si s-a lovit la cap, dar a fost constienta tot timpul. Colegii de la Ambulanta sositi la fata locului au constatat ca victima a suferit un traumatism cranio-cerebral inchis si cateva rani superficiale, fara a-i pune viata in pericol.
Din primele cercetari reiese ca tanara, in varsta de 21 de ani, a iesit din schimb cu gandul sa mearga la magazinul Kaufland aflat peste drum de spital pentru a-si face niste cumparaturi inainte de a pleca acasa. La intoarcere, ea s-a angajat regulamentar in traversarea strazii George Cosbuc, pe trecerea de pietoni, fiind lovita de un autoturism marca Renault care venea pe directia b-dul Decebal spre b-dul Republicii, dupa cum a declarat agentul Claudiu Indre de la Serviciul Politie Rutiera Maramures.
Conducatorul risca sa ramana fara permis pentru 90 de zile si sa fie cercetat pentru vatamare corporala.
Sursa: Vasile Dale