Zece persoane au fost rănite miercuri seară într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz, pe DN 19, în localitatea Ciuperceni, fiind activat planul roşu de intervenţie, informează IGSU.
Dintre persoanele rănite, având diverse traumatisme, şapte erau din microbuz şi trei din autoturism. O altă persoană, care rămăsese încarcerată, a fost extrasă de salvatorii prezenţi la faţa locului.
Potrivit IGSU, au fost alertate un echipaj de descarcerare, două echipaje de prim-ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă SMURD şi trei echipaje medicale SAJ.
Ulterior acordării asistenţei medicale la faţa locului, toate persoanele implicate au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare, a mai precizat IGSU.
Ieri seară, la ora 23:12, ISU Satu Mare a fost anunțat despre producerea unui accident rutier, pe DN 19, în localitatea Ciuperceni, în care au fost implicate trei autovehicule.
Din primele informații, se cunoștea faptul că 10 persoane ar fi rănite, dintre care una încarcerată. Pentru optimizarea misiunii de raspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Sosirea la locul accidentului, identificarea și evaluarea victimelor s-a derulat foarte rapid, salvatorii intervenind pentru extragerea din autovehicul a persoanei încarcerate și acordarea asistenței medicale celorlalte nouă persoane, care au suferit diverse traumatisme.
S-a intervenit cu o autospecială de descarcarare, 3 ambulanțe SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă. În sprijinul echipajelor, au fost solicitate și 3 echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.