Accidentul de circulatie a avut loc chiar langa biserica din centru, pe o strada cu sens unic. Potrivit martorilor, masina in care se aflau cinci persoane a intat inexplicabil in gardul casei parohiale. Unul dintre localnici a spus ca autoturismul s-a izbt intai de unul dintre stalpii portii, dupa care a intrat si in al doilea. "S-a auzit prima data o bubuitura mai mica, apoi alta foarte puternica. Am iesit sa vad ce e si am vazut masina facuta zob", a spus barbatul.
Impactul a fost extrem de puternic. Dacia aproape a ajuns un pachet de fiare in partea din fata, motorul intrand pana langa scaunul soferului. A fost nevoie de o echipa de la ISU Maramures pentru descarcerarea victimelor. Patru ambulante au venit in ajutorul ranitilor.
Norocul a fost ca unul dintre martorii accidentului a fost chiar un medic de la Serviciul de Ambulanta Maramures. Doctorul Catalin Baciu era in trecere prin zona in momentul in care s-a produs impactul, astfel incat a fost primul care le-a acordat ajutor victimelor.
Toti pasagerii din Dacia, trei barbati, o tanara si o femeie in varsta, au fost transportati la Spitalul de Urgenta Baia Mare. Soferul, pasagerul din dreapta sa, precum si batrana au fost in starea cea mai grava, medicii diagnosticandu-i cu multiple traumatisme craniene, fracturi si plagi. Medicul Catalin Baciu, care a insotit ranitii pana la spital, a precizat ca inca de pe drum batrana a intrat in coma din cauza ranilor suferite.
Nimeni nu a reusit sa isi explice insa imprejurarile in care s-a produs accidentul. S-au avansat mai multe piste: fie ca soferul a adormit la volan ori a suferit un atac de cord, fie ca masina a suferit vreo defectiune. Politistii prezenti la fata locului nu au putut veni cu prea multe lamuriri, insa au precizat ca nu au gasit urme de franare. Dacia a fost ridicata, de altfel, de la locul tragediei si a fost dusa pentru expertizare.
Ranitii sunt din Baita, iar rudele acestora au fost anuntate la scurt timp dupa accident. Cateva dintre ele s-au oprit in drum spre spital ca sa vada urmele evenimentului si au ramas socate de cele vazute. "Nu-mi vine sa cred. Doamne… Nu stiu de unde veneau. Eu numai cat am fost anuntata de ce s-o intamplat. Acum merg la spital sa vad", a spus una dintre rude.
Sursa: Vasile Dale