La data de 17 august a.c., în jurul orelor 11.00, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Acâș, posibil cu victimă.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, o femeie de 34 de ani, domiciliată în Arad, aflându-se la volanul unui autoturism, ar fi pornit de pe loc și ar fi accidentat un minor de 1 an, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă.
În urma producerii evenimentului rutier, în ciuda eforturilor depuse de către echipajul de salvare sosit la fața locului, a fost constatat decesul minorului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i prelevate mostre biologice pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii efectuând cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.