Azi noapte, în jurul orei 01:40, polițiștii din cadrul biroului rutier Târgu Lăpuș au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care era condus din direcția Vălenii Lăpușului spre Coroieni. Conducătorul auto nu a respectat semnalul de oprire al polițiștilor, continuându-și deplasare, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe D.J. 109F prin localitatea Vălenii Lăpușului.
După o perioadă bună de urmărire, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, răsturnându-se în pârâul care străbate localitatea.
Potrivit informațiilor, șoferul este un tânăr în vârstă de 19 ani din județul Sălaj, care a fost transportat ulterior la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Polițiștii l-au testat pe tânăr cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, i-au fost recoltate probe biologice, pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.