Un accident de circulație, soldat cu o victimă, a avut loc în seara de 1 martie, în Dej.
Potrivit DEJ24, șoferul unui autoturism marca Opel înmatriculat în județul Cluj, care se deplasa dinspre Dej înspre Bistrița, pe fondul unui carosabil umed, din motive încă necunoscute a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, a lovit un capăt de podeț și s-a răsturnat, în poarta unei case.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii dejeni.
În mașina care a ajuns cu roțile în sus, pe sensul opus de mers, se afla doar șoferul. Bărbatul în vârstă de 67 de ani, din Cuzdrioara, a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat ulterior la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Sursa: DEJ24.ro