O femeie a murit, astăzi, într-un cumplit accident rutier produs pe raza localităţii Ciopeia din Hunedoara, după ce s-a izbit de un microbuz care transporta sicrie.
Accidentul s-a produs, în această dimineaţă, pe DN 66, în zona localităţii Ciopeia, după ce o femeie în vârstă de 50 de ani, din Haţeg, a intrat într-o depăşire riscantă şi s-a izbit violent cu un microbuz care transporta mai multe sicrie.
În microbuz se aflau două persoane, un bărbat de 52 de ani şi o femeie de 48 de ani, ambii fiind răniţi şi transportaţi de urgenţă la spital.
La locul accidentului, medicii SMURD au încercat timp de câteva zeci de minute să o resusciteze pe şoferiţa din Logan, aceasta fiind găsită în stop cardio-respirator.
Din nefericire, toate eforturile depuse de medici au fost în zadar, astfel că femeia şi-a pierdut viaţa pe şosea, lângă maşina distrusă.
Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs cumplitul accident.