Doi soferi care au urcat bauti la volan si-au lovit masinile intr-un accident care a avut loc azi noapte, 27 spre 28 decembrie, la Sacel. Evenimentul rutier s-a produs pe DN 17C, iar in el au fost implicati Bogdan B., de 20 ani, si Ion M., de 25 de ani, din localitate.
Primul conducea catre comuna Moisei un autoturism in spatele unui alt automobil care circula in aceeasi directie de mers. Din cauza ca nu a pastrat o distanta de siguranta fata de autoturismul care circula in fata sa, intre cele doua masini a avut loc o coliziune.
In urma impactului nu au rezultat victime omenesti, doar avarierea celor doua autoturisme. La fata locului a ajuns o patrula mobila de politie care i-a testat pe cei doi conducatori auto cu aparatul etilotest. In ambele cazuri, aparatul a indicat o valoare peste limita legala admisa de lege.
In cazul lui Bogdan B., valoarea indicata a fost peste 0,60 mg/l alcool pur in aerul expirat iar pentru celalalt sofer, lovit din spate, peste 0, 90 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Celor doi le-au fost recoltate probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei si li s-a ridicat permisul in vederea suspendarii.
Sursa: Ioana Osan