Un incident feroviar mai putin obisnuit a avut loc astazi in zona localitatii Ilba. Trenul personal 4313 Satu Mare – Baia Mare a lovit un barbat care ingrijea niste vite in apropierea liniei ferate. Din fericire, barbatul a supravietuit, lucru mai putin obisnuit in astfel de situatii.
Conform informaţiilor furnizate de Biroul Politiei Transporturi Maramures, barbatul in varsta de 33 ani, domiciliat in Baia Mare, dar care locuia in Ilba, era cu o ciurda de vite la pascut in imediata apropiere a liniei ferate. La un moment dat, el a traversat linia ferata cu vitele. Nici n-a apucat bine sa treaca de terasament, ca una dintre vite s-a intors pe linia ferata. Ciurdarul s-a intors dupa ea, a incercat sa o alunge de-acolo, moment in care se apropia trenul personal Satu Mare – Baia Mare.
Barbatul a reusit sa indeparteze animalul de locul periculos, dar chiar in acel moment a alunecat si a cazut, fiind acrosat de locomotiva trenului. Mecanicul a observat din timp, a oprit imediat garnitura si a sunat la 112 cerand ajutor.
Un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţa Baia Mare s-a deplasat la locul incidentului si a acordat primul ajutor barbatului. Victima a fost transportata la Spitalul Judeţean de Urgenţa Baia Mare, in acest moment fiind internat la Secţia Terapie Intensiva.
Cert este ca barbatul a scapat, din fericire, cu rani destul de usoare. Din cauza incidentului, trenul a ajuns in gara CFR Baia Mare (staţia finala) cu o intarziere de aproximativ 5 minute.
Sursa: Vasile Dale