Un accident de circulație, soldat cu mai multe victime, a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 20:20, pe DN1C, pe raza localității Câțcău.
Din primele informații, conducătorul unui autoturism – un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Muncel, comuna Câțcău – care circula dinspre Dej înspre Baia Mare, pe fondul vitezei excesive și fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula regulamentar din direcția opusă.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, trei ambulanțe, dar și polițiștii.
În urma impactului, conducătorul autoturismului care circula regulamentar, un bărbat în vârstă de 24 de ani și o pasageră în vârstă de 21 de ani, ambii din localitatea Guga, comuna Cășeiu, dar și șoferul care a provocat accidentul, au fost răniți.
„O autospecială cu modul de descarcerare și trei echipaje SAJ au fost alertate în jurul orei 20.20, ca urmare a unui accident rutier produs pe raza localității Câțcău. Pompierii au găsit două autoturisme avariate și o persoană blocată în unul dintre acestea. S-a acționat pentru deblocarea portierei autoturismului astfel încât bărbatul a putut să iasă singur din autoturism. Acesta prezenta mai multe traumatisme craniofaciale, dar era conștient și cooperant. A fost preluat de către unul dintre echipajele SAJ și a fost transportat la spital. Doi dintre ocupanții celui de-al doilea autoturism, un bărbat și o femeie, au suferit traumatisme mai grave și au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Aceștia erau conștienți și cooperanți. Alți doi ocupanți din autoturismul respectiv au fost consultați fără a fi necesar transportul la spital”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumtanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.