Un accident în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs în Gherţa Mică, judeţul Satu-Mare, pe DJ 109L. Iniţial s-au preconizat a fi 8 victime asa că a fost instaurat planul roşu de intervenţie, un plan de urgenţă pentru abordarea accidentelor cu număr mare de victime. Ulterior, după ce s-a constatat că sunt doar cinci, s-a renunţat la acesta.
La fața locului au fost trimise de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, 3 ambulante SMURD și 5 ambulante ale Serviciului Județean de Ambulanță. Cele 5 victime au fost transportate la spital.
Printre răniţi se aflau şi o femeie gravidă şi un copil de ani. Conform medicilor, femeia a suferit un traumatism la membrul inferior şi se plânge de dureri abdominale.
Polițiștii fac cercetări la locul accidentului pentru determinarea cauzelor producerii accidentului rutier. Vinovat pentru producerea accidentului rutier este un șofer de 37 de ani, din Batarci, potrivit EVZ.ro