Doi tineri de aproximativ 20 de ani au fost răniți după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat duminică dimineața pe un drum din județul Satu Mare.
Potrivit ISU Satu Mare, accidentul a avut loc pe raza localității Odoreu, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, cu 8 subofițeri.
În urma accidentului, două persoane, de aproximativ 20 ani, au fost rănite. Victimele au fost evaluate la fața locului, ulterior una dintre acestea fiind transportată la Spitalul Județean Satu Mare.