„Accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers, cele trei maşini fiind implicate în coliziuni faţă-spate. Traficul este îngreunat, se circula alternativ, dirijat de poliţiştii rutieri”, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, la locul accidentului au intervenit trei echipaje SMURD şi o ambulanţă.
„Din primele informaţii, este vorba de două microbuze şi un autoturism în care se aflau aproximativ 25 de persoane. Patru persoane au primit îngrijiri medicale şi vor fi transportate la spital”, a transmis ISU Sibiu.
Accident între un microbuz și un autoturism, în Baia Mare. Şapte persoane au ajuns la spital
Un accident s-a produs în seara de 8 ianuarie, între un microbuz și un autoturism, în Baia Mare. 7 persoane au ajuns la spital.
Accidentul a avut loc la intrarea în comuna Groși dinspre Targu Lăpuș, din Baia Mare, între un microbuz cu 5 pasageri și un autoturism cu 2 pasageri.
La faţa locului au intervenit 2 echipaje de pompieri, 1 TIM SMURD, 2 EPA SMURD, 1 SAJ și ATPVM.
Când au ajuns la locul accidentului, salvatorii nu au găsit nicio persoană încarcerată, notează presa locală.
Toate cele 7 persoane implicate în accident sunt transportate la spital, în stare stabilă.