La data de 16 iulie a.c., la ora 23.22, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident rutier în care a fost implicat un ATV, pe strada Gruiu lui Dan din oraș.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un bărbat de 54 de ani din oraș, aflat în stare de inconștiență. Acesta a fost transportat la Spitalul din Borșa pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cercetări, a reieșit faptul că persoana vătămată ar fi fost accidentată de un ATV, al cărui conducător auto, posibil un bărbat de 33 de ani, din oraș, după producerea evenimentului rutier, ar fi plecat înspre D.N. 18, strada Victoriei, fără să sesizeze accidentul.
În urma activităților efectuate, polițiștii din Borșa au identificat, în jurul orei 03.00, ATV-ul implicat în evenimentul rutier, fiind abandonat pe un teren extravilan, la aproximativ 3 kilometri de locul producerii evenimentului rutier, fără a avea montate plăcuțele de înmatriculare aferente.
Persoana vătămată a fost transferată la Spitalul Județean Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii efectuează cercetări în acest caz, în vederea luării măsurilor legale care se impun și stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult