Incidentul s-a produs vineri seară, puţin înainte de ora 21, la sala de evenimente Castello din staţiunea Băile Felix. Aflat pe ringul de dans împreună cu mesenii, proaspătul însurăţel a fost ridicat de prieteni şi aruncat în sus. Prima dată, amicii l-au prins, însă a doua oară sărbătoritul le-a scăpat, iar tânărul a căzut pe spate, după cum scrie bihorjust.ro.
În loc să-l lase jos şi să cheme echipajul medical de urgenţă, nuntaşii l-au ridicat şi l-au aşezat pe scaun, îngreunându-i starea. Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bihor şi transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă din Oradea.
„Pacientul are fractură de coloană. Evoluţia îi este uşor favorabilă. Se află internat la Secţia de neurochirurgie şi în cursul zilei de luni va fi supus unor noi investigaţii medicale”, a declarat, pentru adevarul.ro, managerul Spitalului, dr. Lucia Daina.
Imobilizat la pat, tânărul nu exclude să-i dea în judecată pe invitaţii care i-au stricat petrecerea. “Am luat legătura cu un avocat, însă mă gândesc pe mai departe ce voi face”, a spus Liviu. Petrecerea a continuat, însă, şi după incident, invitaţii fiind întreţinuţi de mireasă şi rudele celor doi miri.
mai liviu,nu te supara dar asta nu-i prima data la tine!cand te-ai nascut taica tau de bucurie ca are un fecior asa frumos , te-a aruncat in sus de 3 ori si te-a prins de 2 ori!de acolo ti se trage!!!