Un tânăr de 25 de ani a fost găsit mort în această dimineață, în mașina implicată într-un accident rutier petrecut pe Calea Moților.
Apelul de urgență către ISU Cluj și SMURD a fost dat la ora 6:18, la fața locului deplasându-se și o autospecială cu modul de descarcerare de la Detașamentul 1.
Din păcate, bărbatul găsit încarcerat prezenta leziuni incompatibile cu viața. Drept urmare, nu s-au mai putut aplica manevre de resuscitare.
Misiunea pompierilor se va încheia în scurte momente, traficul fiind blocat în zonă.
sursa: ISU Cluj