Accident mortal în județul Satu Mare, în această seară în jurul orei 20.30, pe Drumul Național 19, aproape de sensul giratoriu dintre drumurile care duc spre Halmeu și spre Livada.
Este vorba de o coliziune frontală între două autoturisme. Unul înmatriculat în Satu Mare, celălalt în Ucraina. Se pare că este vorba despre o depășire neregulamentară.
Din păcate o persoană, din maşina de Satu Mare, a decedat, alte cinci victime (2 femei și 3 copii), de cetățenie ucraineană, au suferit leziuni minore și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare .
La fața locului s-a deplasat multiple echipaje de prim-ajutor medical de la Serviciul Județean de Ambulanță și SMURD. De asemenea, intervin mai multe echipaje de descarcerare și stingere cu apă și spumă din carul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.
Traficul rutier este complet închis! Polițiștii au demarat deja primele cercetări pentru a stabili contextul.
14 subofițeri intervin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apa si spumă și 3 ambulanțe SMURD pentru descarcerarea unei persoane și acordarea îngrijirilor medicale celor 6 victime rezultate în urma producerii unui accident rutier pe DN 19 între localitățile Ciuperceni și Livada.
ACTUALIZARE – IPJ SATU MARE
În cursul acestei seri, în jurul orelor 20.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 1C.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 22 de ani, din Livada, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 39, de ani, având cetățenie ucraineană.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto.
Totodată, două femei și trei copii, toți cetățeni ucrainieni, aflați în autoturismul înmatriculat în Ucraina au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital, pentru a li se acorda îngrijirile medicale necesare.
Verificările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.