Polițiștii din Baia Mare au fost sesizați marți dimineața, în jurul orei 7.30, despre producerea unui accident rutier pe bulevardul Traian din municipiu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de o femeie de 45 de ani din Baia Mare, a surprins și accidentat o femeie de 69 de ani din municipiu, aflată în calitate de pieton.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii de 69 de ani, care a fost transportată la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internată sub supraveghere medicală.
Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind zero.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.