Un barbat din Stramtura a ajuns la spital dupa ce a fost accidentat de o masina, in timp ce se deplasa pe marginea drumului. Soferul autovehiculului nu l-a vazut pe pieton, incidentul petrecandu-se la lasarea serii, cand sistemul de iluminat public nu era inca pornit.
Accidentul a avut loc ieri, 25 octombrie, in jurul orei 19,30, pe Drumul Judetean 186, in localitatea Stramtura. Ioan S. (39 de ani), din comuna Bogdan Voda, se afla la volanul unui autoturism si s-a angajat in depasirea unei alte masini aflata in trafic in aceeasi directie de mers. La revenirea pe banda sa, l-a lovit pe Stefan C. (52 de ani), din Stramtura care se deplasa pe partea carosabila, in aceeasi directie, tragand dupa el un carut.
Carutul nu avea aplicate elemente reflectorizante. Nici pietonul nu purta pe imbracaminte accesorii care sa-l faca vizibil si nu avea asupra sa lumina alba ce ar fi putut sa-i semnaleze prezenta pe un drum public. Partea vatamata s-a ales cu rani usoare si a fost transportata la spital.
Conducatorul auto nu se afla sub influenta alcoolului.
Sursa: I.O.