Un politist de frontiera in varsta de 25 de ani, care isi desfasura activitatea la sectorul din Tarna Mare, si-a pierdut viata intr-un accident de circulatie care a avut loc pe E81, in localitatea satmareana Turulung. Tragedia s-a produs pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum, intr-o curba, cand Sergiu Andreica a derapat si a intrat in coliziune cu un stalp de pe marginea drumului.
Accidentul a avut loc in data de 25 decembrie, in jurul orei 05.10, agentul de politie aflandu-se in timpul liber. El circula cu autoturismul proprietate personala marca Volvo, inmatriculat in Satu Mare.
La locul accidentului a ajuns in scurt timp un echipaj SMURD pentru descarcerare, insa la cateva minute dupa interventia echipajului conducatorul auto a decedat.
La fata locului s-a deplasat si o comisie formata din ofiteri ai IJPF Satu Mare. Cercetarile sunt continuate in acest caz de catre politistii din cadrul IPJ Satu Mare.
Agentul Andreica Sergiu a absolvit scoala de Agenti de Politie de Frontiera „Avram Iancu” Oradea, promotia 2007, si de atunci si-a desfasurat activitatea in cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Tarna Mare al IJPF Satu Mare.
Sursa: Ioana Osan