Un accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp în Sighetul Marmației. Din primele informații se pare că în incident au fost implicate patru persoane.
ACTUALIZARE
”Astăzi, Poliția Municipiului Sighetu Marmației a fost sesizată prin apel 112 despre producere unui accident rutier pe strada Făget.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate s-a constat faptul că, un bărbat în vârstă de 68 de ani din Italia, aflat la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare dinspre Vadu Izei, înspre municipiul Sighetu Marmației, ar fi pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un pod.
În urma impactului au rezultat patru victime, respectiv conducătorul auto, două femei cu vârste de 61 și 73 de ani și, totodată un bărbat de 69 de ani, toți din Italia.
Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, au precizat reprezentanții IPJ Maramureș.