Accident rutier grav, în noaptea de sâmbătă, pe Autostrada A1, la Orăştie. Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu camionul.
Un accident rutier mortal a avut loc în noaptea de sâmbătă, pe autostrada A1, în apropiere de Orăştie. Pompierii Detaşamentului Deva specializaţi în descarcerare şi prim ajutor au intervenit imediat după anunţarea accidentului la 112, în care a fost implicat un autotren răsturnat. „Echipajele de pompieri au deplasat la locul accidentului autospeciala de descarcere grea şi o ambulanţă, descoperind în cabina autotrenului un bărbat, de 50 de ani, fără viaţă. Conducătorul autotrenului, strivit de cabină, a fost extras după o serie de manevre care au implicat folosirea macaralei aflată în dotarea autospecialei de descarcerare grea”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru SItuaţii de Urgenţă Hunedoara.