Luni, 28 septembrie, la ora 22.20, poliţiştii au intervenit la un accident produs pe D.N. 18B, între localităţile Groşi şi Cărbunari.
La faţa locului poliţiştii au identificat un tânăr de 23 de ani, din Copalnic, care a condus un autoturism, iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta, marcată şi semnalizată corespunzător, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a ieşit de pe partea carosabilă izbindu-se de terasamentul şanţului pluvial, după care autoturismul a revenit pe partea carosabilă pe partea dreaptă a sensului de deplasare.
În urma verificărilor poliţiştii au constatat faptul că tânărul avea permisul de conducere reţinut, nu avea montată centura de siguranţă în timp ce a condus autovehiculul, iar autoturismul avea I.T.P. expirat.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările.