Miercuri, 29 martie, la ora 14.10, în timp ce polițiștii din cadrul Postului de Poliție Remetea Chioarului efectuau serviciul de patrulare pe D.J. 182E, în locul numit ”Vârfu Popii”, au observat un tractor care era oprit cu fața între doi brazi, iar lângă acesta se afla o persoană care prezenta mai multe plăgi la nivelul capului și feței.
Polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 70 de ani.
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul a condus tractorul care tracta un plug, pe D.J. 182E, pe raza localității Berchezoaia, iar din motive necunoscute a părăsit partea carosabilă și s-a oprit între cei doi brazi.
În urma impactului, conducătorul auto a fost proiectat prin parbriz, a căzut în fața tractorului și a suferit vătămări corporale. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă nu a fost necesară internarea.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.