O mașină a Poliției din Drobeta-Turnu Severin a fost spulberată de-a dreptul, de un autovehicul marca Audi, într-o intersecție din oraș. Vina este în totalitate a șoferului cu Audi, care potrivit informațiilor, nu a frânat deloc în dreptul indicatorului STOP.
IPJ Mehedinţi a transmis că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme şi o autospecială care aparţine Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi.
Se pare că autospeciala circula cu viteză pe strada cu prioritate, având girofarurile pornite, însă nu și semnalele acustice. Șoferul mașinii Audi a intrat cu viteză în intersecție, deși avea indicatorul Stop pe strada pe care venea.
În urma impactului, autospeciala Poliției a fost proiectată într-un autoturism parcat pe partea dreaptă. Din păcate, șoferul autospecialei a fost rănit, fiind transportat ulterior la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.