Politistii satmareni isi ancheteaza un coleg care a lovit cu masina o motocicleta pe care se afla un angajat al Politiei de Frontiera, precum si o alta persoana. Accidentul de circulatie in care au fost implicati cei doi oameni in uniforma a avut loc in cursul zilei de miercuri, 8 aprilie, in jurul orei 20.00, in localitatea Martinesti din judetul Satu Mare.
Vasile Chereji, de 42 de ani, ofiter de politie in cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Satu Mare – Biroul Politiei Rutiere, conducea autoturismul proprietate personala pe Strada Principala din localitatea Martinesti, comuna Odoreu.
Politistul nu s-a asigurat in momentul in care a facut un viraj la stanga si a intrat in coliziune cu o motocicleta care circula in aceeasi directie de mers si care era condusa de Andrei Simpf, de 24 de ani, agent de politie in cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera – S.P.F. Halmeu.
In urma impactului, motociclistul a suferit leziuni usoare, insa pasagerul motocicletei, Georgel D., de 18 ani, a fost grav ranit si, dupa ce a fost internat la Spitalul Judetean Satu Mare, a fost transferat la cel din Baia Mare. Medicul neurochirurg Gheorghe Budulan de la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare a declarat ca starea pacientului este buna, acesta fiind in continuare sub observatie medicala.
Ofiterul care a provocat accidentul a fost supus testarii cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. De asemenea, ambilor conducatori auto, precum si pasagerului le-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii. Politistii satmareni care au efectuat cercetari la locul accidentului au declarat ca tinerii accidentati nu purtau casti de protectie in momentul producerii evenimentului.
Cercetarile continua in cauza in vederea stabilirii cu exactitate a imprejurarilor concrete in care s-a produs evenimentul rutier, a informat IPJ Satu Mare, care a mai aratat ca angajatii Ministerului de Interne nu se aflau in misiune in momentul in care a avut loc accidentul.
Sursa: Vasile Dale