Cabina unui TIR a rămas suspendată peste autostradă, după ce camionul a fost aruncat de vânt peste parapet, în Ungaria. Şoferul a trăit clipe de groază, zeci de minute, rugându-se să nu cadă de la 10 metri.
Pe M3, în Ungaria, un camion a fost luat de vânt şi aruncat peste parapet, pe un viaduct care traversa o altă autostradă. Totul a fost posibil, scriu şoferii care tranzitează zona, şi pentru că drumul e foarte denivelat pe acel viaduct.
În momentul producerii accidentului în zonă o furtună puternică făcea ravagii, iar drumul era ud, pentru că ploua torenţial.
Şoferul în vârstă de 60 de ani, a cărui naţionalitate nu a fost făcută publică de presa maghiară, a suferit un şoc, stând zeci de minute în cabina rămasă suspendată peste autostradă, la 10 metri înălţime. Scos de pompieri cu o macara din cabină, omul a ajuns la spital.
Camionul a putut fi ridicat cu trei macarale grele, traficul fiind complet blocat pe ambele drumuri. Imaginile surprinse la faţa locului sunt înfricoşătoare.