Clipe de groază pentru pasagerii unui microbuz ce transporta persoane. Aceștia se deplasau de la Năsăud spre Bistrița, când, microbuzul a părăsit partea carosabilă, a rupt bara de protecție de la pod și a plonjat în râu.
”Șoferul unui microbuz, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului, într-o curbă la dreapta între localitățile Năsăud și Liviu Rebreanu. Acesta a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat” au explicat reprezentanții IPJ BN.
Conform echipajelor medicale ajunse la locul accidentului, cele patru persoane implicate au fost rănite ușor. Toate au primit îngrijiri acolo, refuzând transportul la spital. Acestea au ieșit singure din microbuz, neavând nevoie de intervenția pompierilor.
foto Radio Cluj