Accident în localitatea Bologa din județul Cluj. Un șofer de TIR a scăpat controlul volanului și a ajuns cu mastodontul pe calea ferată, unde a fost lovit de un tren.
Accidentul a avut loc în jurul orei 14:30, între Cluj-Napoca și Oradea. Din primele informații transmise de ISU Cluj, șoferul ar fi derapat într-o curbă și a ajuns direct pe linia feroviară.
Mecanicul trenului ce circula pe relația Oradea – Cluj și în care se aflau doar doi pasageri nu a mai putut evita impactul. A intrat cu locomotiva chiar în cabina de TIR.
Șoferul camionului a scăpat cu viață, acuzând doar dureri la nivelul spatelui. Paramedicii l-au găsit conștient și cooperant.