Actualizare: Parpantistul căzut la Borşa nu a supravieţuit tragicului accident. Din nefericire eforturile echipajelor de salvare deplasate la locul accidentul au fost zadarnice. Martorii evenimentului spun că parapanta s ar fi strâns brusc în timpul zborului , după care s-a rotit de câteva ori şi a căzut la pământ. La faţă locului au ajuns salvamontiştii care în ciuda eforturilor nu au mai putut face nimic pentru bărbat. Poliţiştii au demarat cercetările pentru a stabili cum anume s-a produs tragicul incident.
Bărbatul un borsean de aproape 60 de ani, era un cunoscut al locului şi un împătimit al zborului cu parapanta. A plecat din zona în urmă cu câteva zeci de ani şi era stabilit în Australia
Corpul neînsufleţit al acestuia urmează să fie depus la morgă Spitalului din Borşa în vederea efectuării necropsiei.
—–
Un parapantist a căzut în zona pârtie de ski Borşa.
Incidentul a fost semnalat în urmă cu doar câteva minute prin intermediul 112. Spre locul accidentului au plecat echiajele medicale de urgenţă şi cei de la Salvamont. Deocamdată se ştie doar faptul că parapantistul ar fi căzut în zona Cabanei Ştiol, dar nu se cunosc amănunte vizavi de modul în care s-a produs tragicul accident.
foto: arhiva
Va rog sa dati jos acest articol despre tatal meu.