Vezi VIDEO
Un echipaj de la descarcerare din cadrul ISU Maramures si masini de la Serviciul Judetean de Ambulanta au intervenit la un accident produs azi, 3 iulie 2009, in jurul orei 15.00, in localitatea Baita de sub Codru. O persoana a semnalat prin 112 ca un tractor s-a rasturnat intre localitatile Urmenis si Baita de sub Codru si cel putin o persoana a fost ranita in accident.
La fata locului, s-a constatat ca sub tractor se afla o singura persoana, un barbat in varsta de 65 de ani din localitatea Baita de sub Codru – Vasile Lung. Echipele de interventie de la descarcerare au actionat contra-cronometru pentru scoaterea victimei de sub utilaj, iar apoi medicii de la Ambulanta au incercat sa il resusciteze pe barbat mai bine de o jumatate de ora.
Din pacate, eforturile medicilor de a-i salva viata batranului au fost in zadar, decesul acestuia fiind declarat la circa 40 de minute de la interventie. Familia victimei a trecut in tot acest timp prin momente cumplite, asistand neputincioasa la incercarile personalului medical de a-i reda pulsul.
Maria Lung a declarat ca si-a sfatuit sotul sa nu plece nicaieri. ”I-am spus sa stea acasa ca e cald, dar nu m-a ascultat. A mers sa cumpere niste scandura, ca aveam nevoie pentru car”, a spus femeia.
Soferul unui autobuz care transporta muncitori a declarat ca a observat tractorul rasturnat in rapa de langa drum, la marginea unui lan de porumb. ”Veneam din Sarbi cu muncitorii si am vazut tractorul rasturnat. Am oprit si am vazut omul sub tractor prins. Era vanat, dar mai respira. Am sunat imediat la 112”, a spus el.
In zona respectiva, soseaua este inaltata cu peste 2 metri fata de campurile din jur.
Inspectorul Grigore Tomoioaga din cadrul SPR Maramures a declarat ca se fac cercetari pentru stabilirea imprejurarilor in care a avut loc accidentul. Se pare ca tractorul a iesit de pe sosea si s-a rasturnat. O varianta luata in calcul e ca barbatului i s-ar fi facut rau din cauza caldurii, moment in care a pierdut controlul volanului.
Sursa: Vasile Dale