Politistii din Sisesti au observat ca pe DJ 184, in apropierea Dispensarului Veterinar din Danesti, se afla un autoturism proiectat intr-un stalp de la reteaua electrica. Investigatiile efectuate de politisti au stabilit ca masina a fost condusa in 23 august 2009, la ora 16.00, de catre Mihai R., de 47 de ani, din sat Surdesti.
Acesta a pierdut controlul directiei si a intrat in coliziune cu stalpul dupa care a abandonat masina. Mai mult, verificarile agentilor de politie au relevat ca anterior producerii accidentului, in 23 august, la ora 02.45, barbatului i-a fost retinut permisul pentru conducere sub influenta alcoolului. Politistii continua cercetarile si in functie de rezultatul acestora vor lua masuri.
Un sofer baut a fost prins si la Somcuta Mare. Alexandru M., de 64 de ani, din Somcuta a condus aseara, 24 august, un autoturism pe str. Republicii desi consumase bauturi alcoolice (0.93 mg/l alcool pur in aerul expirat). Nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers inapoi si a intrat in coliziune cu un autoturism condus regulamentar de catre Ana H., de 24 de ani, din Satulung. In urma impactului nici o persoana nu a fost ranita.
Tot la Somcuta Mare, politistii l-au identificat in trafic, pe str. Nicolae Balcescu pe Ovidiu O. de 28 de ani din sat Valeni. Tanarul a condus un autoturism cu toate ca se afla sub influenta alcoolului. El a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.70 mg/l alcool pur in aerul expirat. De asemenea, i-au fost recoltate probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In ambele cazuri politistii continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunii de conducere sub influenta alcoolului.
Sursa: Ioana Osan