Mai multi maramureseni au ajuns in spital in urma unor accidente de circulatie care au avut loc la sfarsitul saptamanii. Printre victime a fost si un baietel de 10 ani, care a fost ranit intr-o coliziune auto la Baia Mare. Florin V., de 38 de ani, din Baia Mare a condus in 28 noiembrie un autoturism pe str. Vasile Alecsandri. Ajuns la sensul giratoriu din intersectia cu bd. Republicii nu a acordat prioritate si a intrat in coliziune cu un autoturism condus de Costel G., de 32 de ani, din Baia Sprie. Copilul, pasager pe bancheta din spate in masina condusa de Costel G., a fost ranit si, ulterior, transportat la spital unde a ramas internat.
Un alt accident a avut loc duminica, 29 noiembrie. Camelia M., de 25 de ani, din Borsa a condus un autoturism pe str. Barajului din Baia Mare. Fara sa se asigure, a efectuat un viraj brusc la stanga, spre str. Uzinei, si a fost acrosata de un autoturism condus regulamentar din sens opus de Ioan R., de 52 de ani, din Baia Mare. In urma impactului conducatoarea auto, care nu purta centura de siguranta, a suferit leziuni. Ea a fost transportata si internata la spital. Citeste mai multe despre accident… ACCIDENT – O soferita a lovit in plin Dacia unui baimarean (VIDEO)
La Baia Sprie, in urma unui impact dintre un autoturism si un autotractor au rezultat alte doua victime. Mihai S., de 71 de ani, din Baia Mare a condus spre Sighetu Marmatiei un autoturism. Nu a adaptat viteza la conditiile de carosabil umed si intr-o curba usoara la dreapta a trecut pe contrasens unde a intrat in coliziune cu un autotractor. Impactul s-a soldat cu ranirea conducatorului autoturismului si a sotiei acestuia, pasagera in masina.
Sursa: Ioana Osan