Un nefericit accident de circulatie l-a adus pe patul Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei pe un barbat de 68 de ani care vineri, 25 noiembrie, circula pe bicicleta pe o strada di municipiu. Batranul a suferit fracturi costale dupa ce a fost doborat de pe bicicleta de un adolescent in varsta de 13 ani.
Initial, politistii au crezut ca barbatul a fost victima unui accident de circulatie, fiind lovit de o masina, dar dupa cercetari au stabilit ca un minor este vinovat. Acesta se afla intr-un autoturism marca VW, pe bancheta din spate. Masina era oprita in coloana, asteptand culoarea verde a semaforului.
“Minorul a deschis portiera masinii fara sa se asigure, cu intentia de a cobori din masina, moment in care l-a acrosat pe Gavrila P., de 68 ani, ce circula in dreptul autoturismului pe o bicicleta. Impactul cu portiera autoturismului i-a provocat pensionarului fracturi costale pentru care a ajuns la Spitalul municipal Sighet, dar nu a ramas internat”, a informat IPJ Maramures in legatura cu evenimentul rutier.
In acceasi zi, la Baia Mare s-a produs un accident de circulatie din cauza nerespectarii indicatorului “Cedeaza trecerea”. Vasile L., de 49 ani, din Baia Mare, aflat la volanul unui autoturism marca Skoda, a patruns in intersectie si a intrat in coliziune cu un autoturism marca Opel condus regulamentar de Gheorghe R., de 31 ani din Baia Mare. Pasagera de pe locul dreapta fata din autoturismul Opel a ajuns la Spitalul judetean Baia Mare cu leziuni minore ce nu au necesitat internarea.
Sursa: I.O.