Un baietel de 9 ani si unul de 12 ani au fost victimele a doua accidente de circulatie care au avut loc ieri, 9 iunie, in Baia Mare. In stare grava a fost copilul de 9 ani, care se afla internat in Spitalul Judetean dupa ce aseara, in jurul orei 22.00, a fost lovit de o masina in timp ce traversa strada neregulamentar. Micutul a fost accidentat pe strada Horea.
Politistii baimareni prezenti la fata locului au stabilit ca baimareanca Maria I., de 38 ani, conducea un autoturism pe strada Horea catre strada Nisiparilor. In dreptul unui imobil, soferita l-a acrosat pe baiatul ce traversa strada in fuga Conducatoarea auto a fost testata cu aparatul alcotest rezultatul fiind negativ.
Celalalt copil a suferit leziuni in urma unei tamponari ce s-a produs la intersectia dintre strazile Vasile Lucaciu cu Oltului din Baia Mare. Cristian B., de 23 de ani, din Baia Mare, se afla la volanul unui autoturism pe care-l conducea pe strada Vasile Lucaciu in directia strazii Industriei.
Ajungand la intersectia cu strada Oltului, a efectuat o manevra de depasire neregulamentara si a intrat in coliziune cu un alt autoturism, condus de Mirela T., de 39 ani, din Baia Mare, care se angajase regulamentar intr-un viraj la stanga pe strada Oltului. Din cauza impactului, fiul de 12 ani al conducatoarei auto, aflat pe bancheta din spate, a suferit rani usoare care nu au necesitat internarea in spital. Conducatorii auto nu se aflau sub influenta bauturilor alcoolice.
Sursa: Ioana Osan