Salvamontiștii maramureșeni au intervenit pentru salvarea unor persoane accidentate pe pârtiile de schi din județ. Astfel, în ultimele 24 de ore, din 70 de apeluri înregistrate la Dispeceratul Național Salvamont, opt au fost în Maramureș.
Directorul Salvamont Maramureș, Dan Benga, atrage atenția asupra câtorva reguli care trebuie respectate în caz de accidente pe pârtia de schi. ”Am avut în ultimele zile persoane cu traumatisme la coloană, traumatisme ale membrelor, dar și cu fracturi, pentru care a trebuit să intervenim. Unele riscuri pot fi evitate pe pârtie. Sunt persoane care schiază fără cască sau cu clăparii închiși necorespunzător. Pentru aceștia, în mod evident, riscurile sunt mai mari. Nu este necesară nicio pregătire specială pentru a fi în măsură să reacționați corect, ci doar cunoașterea unor reguli simple”, afirmă directorul Serviciului Salvamont Maramureș.
În cazul în care s-a petrecut un accident pe pârtie, locul trebuie balizat corespunzător pentru ca toți ceilalți schiori să vă poată observa și ocoli din timp. Acest lucru se poate face înfigând schiurile cu coada în zăpadă sub forma literei ”X”, la o distanță de aproximativ 5 metri deasupra locului accidentului. În cazul în care vă aflați într-o zonă cu vizibilitate redusă, dublați această balizare cu una într-o zonă cu vizibilitate bună.
Pe toată perioada în care vă aflați lângă persoana accidentată, stați cu fața spre deal, pentru a observa traficul din amonte și pentru a vă putea feri de schiorii care coboară.
Nu lăsați alte persoane să stea sau să se oprească inutil în zona accidentului, pentru a asigura fluidizarea traficului și pentru a reduce riscului producerii unui nou accident.
Strângeți date esențiale pentru a putea anunța accidentul: numărul de persoane implicate, starea acestora, locul exact unde sunteți. Dacă nu cunoașteți zona, folosiți informațiile de pe balizele de pe marginea pârtiei.
Anunţați accidentul sunând la Numărul Unic de Urgență 112 sau la Dispeceratul National Salvamont – 0725826668. Comunicați dispecerului datele culese. Nu sunați după ajutor niciodată înainte de a fi în măsură să comunicați locul exact în care vă aflați.
Aşteptați echipa Salvamont și nu interveniți în niciun fel asupra victimei (nu o mutați, nu-i scoateți clăparii, mănușile etc.). Lăsați-o în poziția în care ați găsit-o și protejaţi-o termic (geacă pe post de pătură, folie sirius, pachete de încălzire etc.).