Marţi, 12 septembrie, la ora 12.00, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați despre faptul că pe strada Victoriei din municipiu s-a produs un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un autoturism condus de către un bărbat din județul Cluj, a intrat în coliziune cu un autorusim condus de către o femeie de 27 de ani din Baia Sprie
În urma accidentului rutier au rezultat pagube materiale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul femeii, iar în cazul bărbatului rezultatul a fost de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tot marţi, 12 septembrie, la ora 17.26, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe strada Gârlei din oraș a avut loc un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de o femeie de 58 de ani din Borșa a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 55 de ani din oraș.
După producerea accidentului rutier, conducătorul auto de 55 de ani și-a continuat deplasarea aproximativ 50 de metri, până în curtea unui imobil, fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului de caz.
În urma evenimentului, conducătoarea auto a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoutilitara condusă de bărbat nu este înmatriculată.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul femeii, iar în cazul bărbatului, rezultatul a fost de 0.20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul neînmatriculat.