Miercuri, aflându-se în serviciul de patrulare, în jurul orei 16.00, polițiștii din Borșa au identificat în trafic pe strada Vasile Alecsandri din oraș la volanul unui autoturism un bărbat de 64 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Aseară, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe strada Libertății din oraș a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă.
La fața locului polițiștii au constatat că un tânăr de 18 ani din Borșa, aflat la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare înspre Moisei, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care a pătruns pe D.N. 18 de pe o cale de acces, condus de un bărbat de 33 de ani din oraș. Ulterior, cel de doilea autoturism este proiectat într-o autoplatformă, care se afla parcată în afara părții carosabile pa partea stângă a direcției de mers, iar primul autoturism este proiectat la rândul său a fost proiectat într-o semiremorcă, care se afla poziționată pe partea dreaptă a direcției de mers, în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în ambele cazuri. Le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.